joi, 22 mai 2014

Inima ta merită o viață sănătoasă!


Studenţii Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, an I, nivel licenţă, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, au primit, semestrul acesta, provocarea de a crea diverse campanii publice, axate pe problemele societăţii actuale.

Trei studente, printre care şi o concetăţeancă de-a noastră, au ales ca temă de proiect “Prevenirea bolilor cardiace”, având drept grup-ţintă tinerii studenţi, cu vârste cuprinse între 18-25 de ani, voluntari activi într-un ONG internaţional.

Studentele doresc ca după încheierea efectivă a campaniei, toţi participanţii să fie capabili să identifice cauzele ce duc la apariţia bolilor cardiace şi efectele negative ale acesteia, devenind astfel mai responsabili, iar 50% dintre ei să înceapă să se implice activ în stabilirea unei rutine sănătoase, necesare funcţionării optime a inimii (reglarea alimentaţiei, reducerea viciilor şi a stresului, eliminarea sedentarismului).

Mergând pe deviza că este mai uşor de prevenit o boală, decât lupta cu aceasta o data instalată în organism, studentele au organizat sesiuni de informare atât în Cluj, cât şi în Bulgaria, seminar de dezbateri, un flash mob, iar o echipă locală de baschet va juca un meci dedicat cauzei lor.

      Felicitări pentru astfel de inițiative!
      Oameni buni, trăiți și crește-ți-vă copiii cu responsabilitate!


 

 

miercuri, 30 aprilie 2014

SAPTAMANA ALTFEL 2014

SĂ ȘTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN! sau ȘCOALA ALTFEL...2014
LUNI: Micii bucătari
Știm care este mâncarea sănătoasă, știm care este mâncarea tradițională românească, știm să lucrăm curat și sigur în bucătărie, deci... ce mai așteptăm? La gătit!
MARȚI: Magie sau știință
Am aflat ce este știința, cum se face o demonstrație, un experiment științific, dar am încercat și câteva trucuri magice. Întreaga zi am avut și un invitat special...E MICKEY MAGICIANUL!!!! Ce mai, o zi magică!
MIERCURI: La fermă
Ziua votată de copii drept cea mai distractivă a fost aceasta, când am vizitat o adevărată fermă din Cimpa. Colegul nostru, Cristi Duma și familia lui minunată, ne-au făcut o primire grozavă în propriul lor cămin. Am hrănit mieii cu biberonul, am văzut cum se mulge vaca, am băut lapte proaspăt muls, ne-am jucat cu puii de găină, ne-am jucat în fân, am mâncat la iarbă verde, ne-am înfruptat cu prăjituri și pâine gustoasă de casă și câte și mai câte. Mulțumesc încă o dată familiei Duma pentru ospitalitate și părinților care ne-au ajutat la gătit să le dea Dumnezeu sănătate (dna. și dl. György - părinții lui Sebi, dl. Alecsa - tatăl lui Kevin, dna. Lili Herțeg - mătușa Cristianei care ne-a făcut și prăjiturele delicioase...). Clasa celor mici le mulțumește și colegilor mari din clasa a VIII a A pentru că au vegheat asupra lor ca și asupra unor mielușei ce sunt...Să nu o uităm și pe d-șoara lor diriginte,
TEACHER alias Georgiana Ambruș care ne-a călăuzit în această ieșire și ne-a fost o adevărată cloșcă...
JOI - Încondeiașul
Am învățat tehnici de încondeiere a ouălor și modalități tradiționale de vopsire eco a ouălor.
VINERI - Evaluare
Am aflat mai multe despre sărbătoarea religioasă a Sfintelor Paști și ne-am adus aminte să fim mai buni și mai cuminți. Am pregătit și mici cadouri, decorațiuni de Paște pentru cei dragi.
Hristos a înviat!