joi, 22 mai 2014

Inima ta merită o viață sănătoasă!


Studenţii Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, an I, nivel licenţă, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, au primit, semestrul acesta, provocarea de a crea diverse campanii publice, axate pe problemele societăţii actuale.

Trei studente, printre care şi o concetăţeancă de-a noastră, au ales ca temă de proiect “Prevenirea bolilor cardiace”, având drept grup-ţintă tinerii studenţi, cu vârste cuprinse între 18-25 de ani, voluntari activi într-un ONG internaţional.

Studentele doresc ca după încheierea efectivă a campaniei, toţi participanţii să fie capabili să identifice cauzele ce duc la apariţia bolilor cardiace şi efectele negative ale acesteia, devenind astfel mai responsabili, iar 50% dintre ei să înceapă să se implice activ în stabilirea unei rutine sănătoase, necesare funcţionării optime a inimii (reglarea alimentaţiei, reducerea viciilor şi a stresului, eliminarea sedentarismului).

Mergând pe deviza că este mai uşor de prevenit o boală, decât lupta cu aceasta o data instalată în organism, studentele au organizat sesiuni de informare atât în Cluj, cât şi în Bulgaria, seminar de dezbateri, un flash mob, iar o echipă locală de baschet va juca un meci dedicat cauzei lor.

      Felicitări pentru astfel de inițiative!
      Oameni buni, trăiți și crește-ți-vă copiii cu responsabilitate!


 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu